Utilizatorii X (Twitter) ale căror postări beneficiază de un mare număr de afişări şi care îşi plătesc conştiincioşi abonamentul Blue, au acum şansa să fie plătiţi de platforma socială deţinută de Elon Musk.
După ce o primă rundă de plăţi a fost deja făcută la începutul lunii către câţiva creatori de conţinut, X (fostă Twitter) anunţă lansarea oficială la nivel global a programului de recompensare a creatorilor.
Există o serie de criterii pentru admiterea în noul program. Utilizatorii trebuie să aibă cel puţin 500 de urmăritori, peste 15 milioane de afişări în ultimele trei luni şi să fie abonaţi Blue.
Ce nu spune compania lui Elon Musk este cum se calculează sumele plătite creatorilor de conţinut. Singurul lucru pe care-l spune este că, pentru realizarea unei plăţi, pragul minim este de 50 de dolari.
Musk a tot vorbit despre acest program încă de când a cumpărat Twitter, programul în sine aflându-se în lucru cam de la începutul anului.
Twitter tocmai a devenit X săptămâna aceasta. Noul brand vrea să reflecte ambiţiile lui Elon Musk de a crea o „super aplicaţie”, cu numeroase facilităţi, inclusiv financiare.